Coloană vertebrală și articulații

Articulatii coloana vertebrala

Piesele componente ale acestuia sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor ligamente. În acelaşi timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte cu coastele, iar în jos pe ambele laturi cu oasele coxale. Aceste relaţii îndreptăţesc împărţirea articulaţiilor coloanei vertebrale în articulaţii propriu-zise, numite încă articulaţii intrinseci şi articulaţii ale coloanei cu oasele învecinate sau articulaţii extrinseci.

În acest capitol vom expune numai articulaţiile intrinseci; cele extrinseci vor fi studiate în capitole articulatii coloana vertebrala. Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor şi prin procesele articulare. În acelaş timp, ele se unesc la distanţă prin procesele spinoase, lamele vertebrale şi procese transverse.

cauze ale inflamației articulației degetului de la picior inflamație difuză a țesutului conjunctiv

Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulaţii numite simfize. Suprafeţele articulare. Sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate cele două suprafeţe adjacente interceptează între ele un spaţiu eliptic. Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj hialin. Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale longi- tudinale, anterior şi posterior.

Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale disci intervertebrales.

articulațiile umerilor doare când se întind reducerea durerii articulare

Au forma unor lentile biconvexe ce depăşesc cu puţin circumferinţa lor, spaţiul lenticular dintre suprafeţe osoase; în acelaşi timp aderă de ligamentele vertebrale longitudinale amintite. Înălţimea discurilor intervertebrale este variabilă; ea fiind mai mică în regiunea cervicală 3 mm decât în cea toracică 5 mm sau lombară, unde poate atinge un maximum 9 mm. În regiunile cervicală şi lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară, în timp ce în regiunea toracică, sunt mai înalte în partea posterioară, fapt important în formarea curburilor coloanei.

La bătrâni, aceste discuri, prin articulatii coloana vertebrala, se reduc, ceea ce explică scăderea globală a înălţimii trunchiului la această vârstă. Se admite că discurile intervertebrale în totalitatea lor reprezintă o pătrime din înălţimea coloanei.

Fiecărui, disc intervertebral i se descriu două porţiuni: una periferică şi alta centrală. Porţiunea periferică, denumită inelul fibros anulus fibrosuseste de natură fibro-cartilaginoasă. Porţiunea centrală, denumită nucleul pulpos nucleus pulposus poate hernia din inelul fibros în care este strânsă. Porţiunea periferică sau inelul fibros anulus fibrosus este formată din fibre conjunctive încrucişate; cu fiecare mişcare, o parte din aceste fibre se întind şi se opun îndepărtării corpurilor vertebrale.

În acelaşi timp, ea asigură stabilitatea coloanei vertebrale şi protejează măduva faţă de mişcările exagerate. Porţiunea centrală sau nucleul pulpos nucleus pulposus este elastică, de culoare albicioasă la tineri, gălbuie şi mai consistentă la bătrâni.

Nucleul pulpos poate fi comparat cu o pernuţă plină cu lichid care îşi poate schimba forma, fără a-şi modifica volumul. Pe el repauzează corpul vertebrei suprajacente într-un echilibru labil. Discurile articulatii coloana vertebrala sunt ,centrele şi organele mişcărilor ce se petrec în fiecare articulaţie vertebrovertebrală".

Nucleul pulpos se deplasează întotdeauna în direcţie opusă aceleia pe care o ia coloana. In stare de repaus, nucleul pulpos ocupă centrul discurilor intervertebrale.

Până la adolescenţă, discurile dispun de vase sanguine. Acestea regresează în jurul vârstei de 20—25 ani, pentru ca la adult discurile să fie lipsite de vase, iar nutriţia lor să fie efectuată prin difuziune, datorită zonelor ciuruite ale suprafeţelor articulare.

Osteoartrita coloanei vertebrale

Inervaţia discurilor intervertebrale provine din nervul sinu- vertebral. Ligamentul vertebral longitudinal anterior Lig. Este o panglică lungă fibroconjunctivă, albă-sidefie, aşezată pe faţa anterioară a coloanei vertebrale.

Ea se întinde de la porţiunea bazilară a occipitalului până la vertebra a IIa sacrată. Lăţimea acestei formaţiuni este variabilă, în raport cu gradul de amplitudine al mişcărilor de extensiune faţă de care ea are un rol frenator.

ars reimatologs tratamentul unei articulații inflamate pe deget

Ligamentul longitudinal anterior aderă intim de corpurile vertebrale şi mai slab lax de discurile intervertebrale. Între articulatii coloana vertebrala, marginea vertebrei şi disc se află un spaţiu ocupat simptome artroza mandibulara ţesut conjuctiv lax, plexuri venoase şi terminaţiuni nervoase senzitive.

Ligamentul vertebral longitudinal posterior Lig. Se prezintă tot ca o formaţiune fibroconjunctivă, comparabilă cu o lungă panglică albă- sidefie aplicată pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale, dar în interiorul canalului rahidian, înaintea măduvei spinării şi a durei mater.

Se întinde de la faţa endocraniană a porţiunii bazilare a occipitalului până la baza coccigelui. Este mai lat la nivelul vertebrelor adevărate, însă în canalul sacrat se reduce la dimensiunile unui cordon subţire, numit ligamentul sacrococcigian dorsal profund.

deformarea artrozei articulației umărului după fractură tratament complex al artrozei manuale

Exceptând această ultimă porţiune sacrococcigianăacest ligament se prezintă ca o panglică festonată, mai largă la nivelul discurilor intervertebrale şi mai îngustă la nivelul corpurilor vertebrale. Cele din regiunea cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, pe când cele din regiunea lombară, trohoide. Suprafeţele articulatii coloana vertebrala sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. Ca mijloace de unire se descriu: o capsulă fibroasă ce se inseră pe periferia suprafeţelor articulare.

Capsulele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri, spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară mai îngroşate.

Muzica de autovindecare

Fiecare capsulă este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial C. Se realizează cu ajutorul unor ligamente care, din cauza culorii lor, au fost numite ligamente galbene ligg. Ele au formă dreptunghiulară, ocupând spaţiul ce se întinde de la procesul articular până la baza procesului spinos.

Aceste ligamente închid în partea posterioară canalul rahidian. Extremităţile lor laterale se prelungesc pînă la găurile inter- vertebrale, iar cele mediale se unesc cu cele de partea opusă la nivelul proceselor spinoase. Sunt formate articulatii coloana vertebrala fibre elastice anastomozate între ele. Rolul ligamentelor galbene este multiplu: 1 prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coleanei în poziţia ei normală, după ce a fost flectată; 2 împiedică flexiunea exagerată sau bruscă a coloanei vertebrale.

Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziu- nilor; 3 contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale.

Recommended

Se realizează prin două feluri de ligamente: 1 ligamente interspinoase ligg. Acestea se găsesc într-un număr egal cu acela al spaţiilor interspinoase.

Se prezintă ca lame spinoase situate în spaţiul dintre două procese spinoase învecinate. Prin marginile lor, superioară şi inferioară, se inseră procesele spinoase corespunzătoare. Sunt mai puţin dezvoltate în regiunea cervicală, mai lăţite şi de formă patrulateră, în regiunea lombară; 2 ligamentul supraspinos lig.

Apare ca un cordon fibros, puternic, întins în toată lungimea coloanei vertebrale.

Bine ați venit la Scribd!

El uneşte vârful proceselor spinoase. Maximum de dezvoltare a acestui ligament se află în regiunea cervicală. La acest nivel primeşte denumirea de ligament nuchal lig. Acesta se prezintă ca o formaţiune triunghiulară, dispusă în plan sagital, care separă muşchii cefei. Se inseră prin baza sa pe cele mai bune metode de tratare a articulațiilor occipitală externă, iar prin marginea anterioară pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale.

Este mai dezvoltat la mamiferele patrupede şi mai redus la om. Ele sunt de dimensiuni reduse în regiunea cervicală şi toracică, dar ajung la o dezvoltare mai mare în regiunea lombară. Această unire se face după tipul articulaţiilor vertebrelor adevărate.

In această articulaţie vom întâlni: 1 un disc intervertebral; 2 partea inferioară a ligamentelor vertebrale longitudinale anterior şi posterior; 3 o capsulă pentru articulaţia proceselor articulare; 4 ligamentele galbene; 5 ligamentele supraspinos şi interspinos.

Este o articulaţie mlădioasă, constituită după tipul simfizelor. Ea permite mobilizarea pasivă înapoi a vârfului coccigelui în timpul naşterii. Prin aceasta se măreşte strâmtoarea inferioară a bazinului, fapt de mare importanţă în naştere. Cu înaintarea în vârstă această articulaţie se sinostozează. Suprafeţele articulare sunt eliptice, având axul mare transversal. Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-un ligament interosos şi mai multe ligamente periferice.

Ligamentul interosos are valoarea unui disc intervertebral. El se osifică după vârsta de 40 de ani. Ligamentele periferice: 1 articulatii coloana vertebrala sacrococcigian ventral Lig. Se întinde de la vârful sacrului la coccige; 2 ligamentul sacrococcigian dorsal superficial lig. Fiecare articulaţie intervertebrală are mişcările ei proprii care sunt reduse. Mişcările coloanei în întregime, de fapt, rezultanta mişcărilor ei parţiale, sunt foarte întinse.

Se admite că totalitatea mişcărilor executate la nivelul coloanei vertebrale se reduce la două tipuri fundamentale, şi anu- me: 1 mişcări de înclinaţie flexiunea, extensiunea, înclinaţia laterală. Acestea se articulatii coloana vertebrala se execută în jurul unui număr infinit de axe orizontale şi transversale pentru mişcările de flexie-extensie, orizontale şi sagitale pentru mişcările de înclinaţie laterală. Mişcările de rotaţie se produc în jurul unui ax longitudinal care trece chiar prin centrul discurilor intervertebrale.

Discurile intervertebrale suferă o mai ma- re apăsare în partea lor anterioară în timp ce ele articulatii coloana vertebrala înalţă posterior. Ligamentul vertebral longitudinal anterior este relaxat, celelalte, dimpotrivă, sunt întinse. In această mişcare, ligamentul vertebral longitudinal anterior este întins, articulatii coloana vertebrala celelalte, relaxate.

Discurile intervertebrale sunt turtite posterior şi se înalţă anterior. In executarea acestor mişcări flexie, extensie, înclinare lateralăcoloana vertebrală îndeplineşte rolul unei pârghii de gradul III. Rezistenţa se află la extremitatea ei superioară, sprijinul la nivelul articulaţiei sacrovertebrale, iar forţa este reprezentată de muşchii coloanei vertebrale. Mobilitatea coloanei vertebrale diferă în raport cu regiunea considerată; ea este maximă în regiunea cervicală, mai mică în regiunea lombară şi mult mai redusă în cea toracică.

articulatii portante artroza deformantă a gradului 3 al articulației umărului

Se admite că în această ultimă regiune, mişcările sunt puţin întinse; pe de o parte, din cauza dimensiunilor reduse ale discurilor intervertebrale, iar pe de altă parte, suprapunerii atât de accentuate a lamelor vertebrale şi proceselor articulare. Felul mişcărilor este, de asemenea, în articulatii coloana vertebrala cu regiunea considerată.

Astfel, în regiunea cervicală sunt posibile toate mişcările. Acest fapt este explicat prin dimensiunile mari ale meniscurilor intervertebrale şi prin direcţia feţişoarelor articulare plane şi oblic descendente în jos şi înapoi. In regiunea toracică se produc îndeosebi mişcările de înclinaţie laterală. Sunt însă posibile şi mişcări de flexie-extensie. Se mai pot întâlni, de asemenea, mişcări asociate de rotaţie şi înclinaţie laterală.

La omul viu, toate aceste mişcări sunt limitate de prezenţa coastelor.

Încărcat de

În regiunea lombară, mişcările de flexie-extensie sunt, de amplitudine apreciabilă; îndeosebi între ultimele trei vertebre. La aceasta contribuie înălţimea relativ mare a discului intervertebral şi dispoziţia suprafeţelor articulare de pe procesele articulatii coloana vertebrala segmente de cilindru cu orientare sagitală.

La mişcările proprii diferitelor segmente ale coloanei vertebrale presacrate se mai adaugă mobilitatea întregii coloane suprasacrate în articulaţia lombosacrală faţă de sacru. Aceste mişcări se execută în vecinătatea promontoriului flexie-extensie, înclinaţie laterală şi rotaţie.

Posibilitatea executării acestei mişcări este dată de dimensiunile mari ale celui de-al lea disc intervertebral şi de direcţia aproape frontală a ultimului proces articular lombar. In general, mişcările coloanei vertebrale depind de: 1 grosimea discului intervertebral; 2 felul articulaţiilor proceselor articulare.

Întinde- rea mişcării în fiecare articulaţie este în raport cu înălţimea fiecărui disc în articulatii coloana vertebrala că. Raportul dintre înălţimea discului şi aceea a corpului vertebral este de regiunea cervicală ; în regiunea toracică şi 1 : 3 în regiunea lombară. Articulaţiile proceselor articulare au rol primordial în direcţionarea mişcărilor; prin natura dispoziţiei lor, au fost comparate cu nişte şine conducătoare.

Muşchii extensori: extensorul sau erectorul coloanei iliocostalul, lungul şanţurilor vertebrale, spinalul ; semispinalul şi multifidul; interspinoşii, splenius Principalii flexori laterali: 1 pătratul lombelor 2 muşchii intertransversari; 3 scalenii; 4 sternocleidomastoidianul; 5 lungul gâtului; 6 spleniusul: 7 ridicătorul scapulei; 8 trapezul. Muşchii rotatori se împart în: a rotatori de articulatii coloana vertebrala parte: articulatii coloana vertebrala oblicul intern; 2 complexul mic; 3 splenius b rotatori de articulatii coloana vertebrala opusă: 1 sistemul transversospinal; 2 oblicul extern; 3 semispinalul; 4 sternocleidomastoidianul; 5 iliopsoasul; 6 trapezul; 7 ridicătorul coastei.

Articol scris de: 0 Comentariu i Vizualizari i Artrita Artrita este cea mai comună cauză a durerii lombare, în special în cazul persoanelor cu vârsta peste 50 de ani. Zona lombară conține cinci seturi de fațete articulare, una pe partea stângă și una pe partea dreaptă a fiecărui os al coloanei vertebrale.

Mobilitatea mai accentuată a regiunii cervicale superioare a imprimat articulaţiilor articulatii coloana vertebrala unele deosebiri faţă de aspectul general al celorlalte articulaţii vertebrale. Articularea capului cu coloana se face prin două articulaţii: una superioară, între atlas şi occipital, şi alta inferioară, între atlas şi axis. Cele două articulaţii constituie o unitate funcţională. Acestea sunt reprezentate, pe de o parte, de condilii occipi- tali, iar pe de alta, de cavităţile articulare ale atlasului.

Mijloacele de unire. În acest scop există: o capsulă articulară şi articulatii coloana vertebrala membrane. Capsula articulară capsula articularis.

teste pentru deteriorarea mecanică a oaselor articulare dureri articulare în degetul mare al mâinii stângi

Se prezintă ca o formaţiune laxă constituită din două straturi: unul extern, fibros şi altul intern, stratul sinovial. Capsula are forma unui manşon care contribuie la menţinerea în contact a suprafeţelor articulare.

În partea superioară se inseră pe periferia condililor occipitali, iar în cea inferioară, pe marginile cavităţilor articulare superioare ale atlasului.